Alina Manole e ca orice adult: nu se schimbă. Rămane același Artist dăruit și sincer. Muzica ei păstrează subiecte Tabu, scrise în Limba Română. Dar, oricât s-ar vorbi despre emoții, de la extaz la furie, cuvintele ei se joacă, câștigă sensuri noi, datorită poveștilor celor care vin să o asculte.
Formula de concert a serii de 25 ianuarie – concert ce va avea loc în Clubul Țăranului, București – o aduce din nou pe Alina Manole alături de unul dintre pianiștii români cu amprentă muzicală aparte: Raul Kusak. După o serie de concerte desfășurate împreună anul trecut, cei doi artiști vor recompune sunetele în energia comună pe care o au pe scenă.
Nu vor fi singuri în călătoria muzicală: Tudor Olaru (bas) și Claudiu Purcărin (tobe) vor da ritmului Acea vibrație care contează în ecuația stilului muzical folk-jazz pe care Alina Manole și-l revendică, cu multe argumente, în plaja de stiluri autohtone.
Ce vor cânta acești minunați artiști împreună? Vor alege acele scenarii care le plac, scenarii de Dragoste, de Amanți, de Viață. Unele dintre ele se află pe albumele deja scoase, altele își așteaptă rândul în studio. Albumul Luna Pătrată nu mai există decât în casele celor care l-au cumpărat deja , albumul Dragoste în 3 își revendică sfîrșitul de tiraj…așa că Albumul nou și-a adunat deja cântecele care acum sunt prezente în fiecare concert în căutarea ecoului din inimile sufletelor care vin să se răsfețe cultural.
Experiența unui concert Alina Manole bulversează pentru că, spre deosebire de prestația mecanică a multor performeri muzicali, muzica ei are acea inteligență emoțională a oamenilor care trăiesc și aleg cum să o facă. Și e, mai presus de orice, pentru fiecare dintre spectatori, o experiență extrem de personală.
Concert folk-jazz Alina Manole – Dragoste în 3
Formula de concert: Alina Manole (voce, chitară)
Raul Kusak (clape), Claudiu Purcărin (tobe), Tudor Olaru (bas)
25 ianuarie 2013, ora 20:15
Bilet de intrare: 30 de lei, la intrarea în club