Joi, 16 octombrie, în București va avea loc primul concert ”Vino, Țepeș!”, susținut de formația Phoenix.
Dupa aproape 10 ani de pauză discografică, de la Baba Novak (2005), se lansează un nou album Phoenix. Va reprezenta o componență nouă, cu un sound nou și idei noi, dar și o reîntoarcere – din punct de vedere muzical și compozițional – la rădăcinile arhaice care au transformat proiectul Phoenix în unicat încă din anii 70.
Producția aduce împreună ca fir epic povești ale marilor voievozi români în cadrul unor compoziții complexe cu mesaj puternic. Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare, Mircea cel Bătrân sau Mihai Viteazul sunt prezentați prin intermediul unor texte consacrate ale scriitorilor clasici (Coșbuc, Eminescu, Macedonski, etc), împletindu-i astfel pe ”cei ce ne-au dat nume” cu ”cei ce ne-au dat neam” într-un album de spirit românesc și cultură valoroasă, rar întâlnită în peisajul comercial al muzicii de astăzi.
Concertul va avea loc în 16 octombrie la Berăria H, începând cu orele 21.
Biletele sunt disponibile în rețeaua MyTicket (Magazinele Diverta, Librăria Eminescu, Magazinul Muzica), pe www.myticket.ro și la Berăria H în ziua concertului. Prețul unui bilet este de 50 de lei în rețeaua MyTicket și 60 de lei la achiziționarea din locația evenimentului.
Fiecare bilet este însoțit de un CD cadou din partea formației Phoenix.
Componența pentru acest album:
Costin Adam (voce)
Dan Albu (ghitară, voce)
Sergiu Corbu Boldor (vioară, voce)
Dzidek Marcinkiewicz (clape)
Volker Vaessen (bass)
Flavius Hosu (tobe)
Nicu Covaci (ghitară, voce)
Susținut de DB Schenker și Die Deutsche Kneipe.
