Harap Alb continuă şi Ultimul Zburător, îşi vor uni forţele pentru a vă aduce un eveniment special pentru cei care încă mai cred în poveşti şi zburători! Evenimentul va avea loc marti, 17 decembrie în Silver Church, de la orele 19:00. Organizatorii au pregătit multe suprize, pe lângă zburători şi iele, cum ar fi concertele celor de la Tiarra Band, Ad-Hoc si Trupa T23. Intrarea este liberă!
Lansarea numărului 8 a revistei de bandă desenată ”Harap Alb continuă…” este însoțită de un alt eveniment important pe piața românească: lansarea afişului primului film independent fantasy românesc, “Ultimul Zburător”, produs de Asociaţia Culturală Promissum . Evenimentul va fi unul inedit prin aceea că Harap Alb şi Ultimul Zburator aduc în atenţia publicului mituri şi poveşti, date de unii oameni uitării, dar reînviate prin print şi film şi chiar adaptate vremurilor noastre.
Si cum altfel putem pune în valoare miturile şi poveştile decât printr-un eveniment de lansare care să recreeze atmosfera de basm din revista “Harap Alb continuă” şi din filmul “Ultimul Zburător”? Ambele initiative promovează vechi valori culturale româneşti şi îşi doresc să readucă în atenţia publicului eroii autohtoni reinventaţi in modernitate.
Veţi avea ocazia să îi întâlniţi pe Stefan (Harap Alb) şi Mara (Fata Impăratului Roşu), să luaţi autografe de la actorii din film, să vorbiţi cu membrii echipei de redacţie şi cu realizatorii “Ultimului Zburător”.
Nu ne-am îmbrăcat eroii în ie, opinci şi iţari. I-am îmbrăcat în armuri şi piele, le-am dat săbii şi motoare şi i-am pus la treabă!
Numărul 8 al revistei ”Harap Alb continuă…” conţine detalii picante petrecute în timpul filmărilor la “Ultimul Zburător”.
Începând cu data de 15 decembrie, numărul 8 al revistei de bandă desenată ”Harap Alb continuă…” va fi disponibil în aplicaţia “SuperErou” ( http://hacbd.ro/mobile ), acum prezentă și pe iPhone (alături de variantele deja disponibile pentru iPad, telefoane si tablete Android), cât şi la chioșcurile de ziare din toată țara, supermarketuri și benzinării sau poate fi comandat de pe site-ul www.harapalbcontinua.ro, unde vă și puteți abona.
Harap Alb Continuă! este singura revistă profesionistă de benzi desenate din România. Primul număr a fost lansat în octombrie 2012 şi apare o dată la 2 luni într-un tiraj de 10.000 de exemplare distribuite în toata ţara. Harap Alb nu este cu nimic mai prejos decât supereroii americani. Doar că a dormit prea mult. E timpul să se trezească. Harap Alb continuă! se reinventează, trăiește în prezent, ilustrat în stilul benzilor desenate Marvel/DC Comics în încercarea de a reda tinerilor din ziua de azi simțul aventurii oferit de poveștile, mitologia si legendele romanesti.
„Ultimul Zburător” este un film independent, realizat în totalitate din finanţare privată, produs de Asociaţia Culturală “Promissum” şi distribuit în cinematografele din România de InterComFilm Distribution. Toţi cei implicaţi în realizarea acestui film au fost fascinaţi de povestea lui: un mit clasic al culturii române, mitul Zburatorului, spus sub forma unui basm modern. Filmul este o frumoasă poveste de iubire care transcede timpul şi spaţiul, prezentând o lume fascinantă, de mult uitată de o societate atât de cufundată în întunericul materialismului. Echipa şi actorii au realizat acest proiect pentru că au îndrăznit să creadă!