Originara din San Francisco, formatia „Rupa and the April Fishes” aduce in Europa un show spectaculos, plin de culoare, dinamism si elemente multiculturale. Concertele trupei sunt adevarate treceri prin mai multe tipuri de reprezentatie muzicala: de la pasajele specifice cabaretului frantuzesc, la tablouri desprinse parca dintr-o petrecere indiana, sau la segmente ce amintesc de strazile incinse din Columbia. Pe 25 mai, formatia considerata o atractie la evenimente de marca din intreaga lume va ajunge si la Bucuresti, pentru un concert in Hard Rock Cafe.
Personalitate plurivalenta, Rupa Marya este compozitoarea trupei si initiatoarea proiectului ce exploreaza nevoia umana de relationare si de celebrare a vietii prin muzica. Tobarul Aaron Kierbel este cel care completeaza demersurile creative ale Rupei si stabileste tempoul aventurilor sonore. Potrivit solistei: „muzica trupei inglobeaza in acorduri de o diversitate fabuloasa insasi forta si fragilitatea vietii”
Solista Rupa Marya este un personaj captivant: inventiva si originala, imbina cariera de medic la spitalul din San Francisco cu destinul artistic. Serile si le petrece cantand un amestec eclectic de stiluri, ce reflecta background-ul ei: s-a nascut in California, din parinti de origine indiana si-a petrecut mare parte din viata in Franta apoi a cunoscut o alta latura a existentei, calatorind prin Mexic si relatand in scop jurnalistic viata emigrantilor.
Rupa a inregistrat alaturi de trupa ei, The April Fishes, doua albume, ce includ piese in limbile engleza, spaniola ori franceza si in care se regasesc influente ce merg de la sansoneta la muzica tiganeasca, mexicana sau regee. Intregul mixul este invalui in accente de origine indiana si exprimat cu subtilitate, in note de jazz, carora sonoritatile grave de violoncel, tropeta si acordeon le dau profunzime.
Stilul plin de elemente etnice si impletituri interculturale ofera trupei unicitate in peisajul muzical mondial, prestatia formatiei „Rupa and the April Fishes” deosbit de apreciata la festivaluri precum The Montreal Jazz Festival, Sziget Festival sau Cruilla Festival (Barcelona).
Pretul biletelor difera in functie de categorie:
Categoria VIP – 120 Ron (intalnire & poza cu trupa, afis & CD cu autograf)
Categoria I – 90 Ron (loc la mese – rezervare obligatorie prin telefon la Hard Rock Cafe )
Categoria II – 50 Ron (in picioare)
Biletele pentru show-ul Rupa & The Aprilie Fishes sunt disponibile in toata reteaua BILETOO. Punctele de vanzare se gasesc la Unirea Shopping Center (parter, intrarea de langa McDonald’s), Librariile Adevarul si Eminescu, magazinele Flanco, Victoria, Muzica, Sala Palatului, Palatul National al Copiilor si in Hard Rock Cafe. Cei ce doresc sa comande online, o pot face de pe www.Biletoo.ro. www.blt.ro, www.bilet.ro, www.myticket.ro