Clubul Puzzle are bucuria de a gazdui in cadrul serilor „MooNDay Jazz, Blus & More” Proiectul Kusak / Naidin – Cântice’n cerc – cel mai frumos omagiu muzical ce i se poate aduce Mariei Tănase, în maniera unică, originală, a unor muzicieni strălucitori!
Raul Kusak – pian
Adrian Naidin – violoncel / voce
Eugen Amarandei – contrabas
Gabriel Balasa – percutie
Jazz contemporan explorând teme tradiționale într-o fuziune cu adevărat inedită: doi muzicieni cu personalități si cariere diferite, pianistul Raul Kusak și violoncelistul Adrian Naidin, se unesc într-un
proiect original, secundați de Eugen Amarandei la contrabas și Gabriel Bălașa – percuție.
“Cântice’n Cerc”, este unul dintre cele mai speciale proiecte world-jazz din România. Cu sorginte
clară din filonul tradițional românesc, artiștii dialoghează și interferează, trecând prin propriile experiențe și întâlniri muzicale, pentru a se regăsi în zona modernă, actuală, specifică jazz-ului
european.
Amestec de tradițional și avangardă, tehnic și non-conformist, Raul Kusak își testează imaginația într-un experiment acustic inedit și printr-o colaborare în premieră: Adrian Naidin. Strălucitor în
partiturile clasice, plin de forță și har în folclor, Adrian Naidin l-a inspirat pe regizorul grec Mihalis Kakogiannis, iar muzicianul leton Mischa Maisky, supranumit “Paganini al violoncelului”, îl numără
printre cei mai talentați dintre ucenicii săi.
Puzzle Cafe Bistro & Live Events
Piata Victoriei – Calea Victoriei 155, bloc D1, tronson 6, parter, Bucuresti
liveinpuzzle.ro
facebook.com/liveinpuzzle
Rezervari si info la telefon: 077 21 600 31
Acces: 30 de lei
