Reportaje/Cronici

Roger Waters a daramat Zidul la Bucuresti!

Foto by Alex Chelba

Fabulos!„, „Magnific!„, „Perfect!” sunt doar cateva dintre cuvintele ce puteau fi auzite rostindu-se aseara de zecile de mii de fani prezenti in Piata Constitutiei din Bucuresti, dupa un show care, cu siguranta, va ramane in istorie: The Wall Live! Roger Waters a adus in fata Palatului Parlamentului cel mai spectaculos concert organizat vreodata  in Romania, o capodopera artistica ce cu greu poate fi surprinsa in cuvinte. Intregul eveniment a fost prezentat de Ciuc Premium si Volksbank, fiind organizat de Emagic.

Aseara, in fata a 50.000 de oameni, Roger Waters a implinit visul mai multor generatii aducand spectacolul The Wall la Bucuresti. Pentru cei care au crescut ascultand piesele de pe celebrul The Wall, pentru cei care atunci, inainte de 1989, au inteles semnificatia versurilor acestui album si au sperat ca schimbarea va veni si la noi, dar si pentru generatiile mai tinere, show-ul sustinut de Roger Waters in Piata Constitutiei aseara a insemnat o pagina scrisa in istoria muzicala si nu numai. Poate mai mult ca alte popoare, romanii au asteptat acest concert care aducea cu sine nu doar muzica extraordinara de pe celebrul album, ci si semnificatii istorice si politice in care noi, romanii, ne regasim.

Concertul a inceput la ora 20.30, cu o intrare grandioasa in scena: artificii, jocuri de lumini, costume si efecte pirotehnice impresionante! Roger Waters si-a facut aparitia in aplauzele zecilor de mii de fani, dand startul show-ului mult asteptat. In the Flesh a fost prima piesa, urmata de Thin Ice si cateva acorduri din Another Brick in the Wall. Pe la jumatatea primei reprize a concertului, pe scena au urcat si cei 15 copii romani, pe care Roger Waters i-a aplaudat multumindu-le inca o data: „Copiii acestia sunt fantastici! Am repetat impreuna doar cateva minute astazi si s-au descurcat foarte bine!” De altfel, Waters a tinut sa multumeasca tuturor spectatorilor prezenti, pe care i-a salutat chiar in limba romana: „Buna seara, Bucuresti! Bine ati venit! Sunt foarte fericit sa ma aflu aici!„.

Concertul a continuat cu piesele Mother, Goodbye Blue Sky, Empty Spaces, Young Lust, One of My Turns, Don’t Leave Me Now, Goodbye Cruel World, fiind urmate de o scurta pauza muzicala, spectatorii putand insa viziona proiectii cu fotografii si detalii despre soldati din intreaga lume cazuti la datorie. Pe durata pauzei, Roger Waters si-a dorit sa intalneasca personal grupul de militari romani invitati special la acest eveniment. Intalnirea a avut loc in culise, artistul marturisindu-si admiratia si respectul fata de acestia pe care i-a caracterizat drept „adevarati eroi”.

Concertul a fost reluat in jurul orei 22:00 cu Hey You, continuand cu alte piese de pe celebrul album: Is there Anybody Out There, Nobody Home, Vera, Bringing the Boys Back Home, Comfortably Numb, The Show Must Go On, In the Flesh, Run Like Hell, Waiting for the Worms, Stop, The Trial si Outside the Wall care a incheiat show-ul de la Bucuresti. Intregul spectacol a fost presarat cu nenumarate momente speciale, unul dintre cele mai asteptate fiind aparitia uriasului porc gonflabil, cu cele doua ciocane incrucisate inscriptionate pe el, acesta fiind lasat sa pluteasca minute bune deasupra publicului. Mascota a fost ulterior sfasiata de mainile spectatorilor, ca forma de protest si eliberare din rigoile unor regimuri politice asupritoare.

Muzica, luminile, proiectiile, butaforia, artificiile si o multitudine de alte efecte speciale s-au imbinat perfect intr-un spectacol emotionant, un adevarat manifest impotriva violentei de orice fel care a reusit sa atinga inimile a peste 50.000 de spectatori!

Show-ul din Piata Constitutiei a fost cel mai mare pus in scena de Roger Waters pentru turneul The Wall. Zidul construit a avut 173 de metri lungime, artistul find incantat sa cante in fata cladirii Parlamentului din Bucuresti, exemplul perfect al deturnarii unui simbol comunist si al transformarii sale in simbolul democratiei romanesti. Concertul s-a desfasurat cu casa inchisa, reprezentand cel mai mare eveniment muzical al anului si, totodata, cea mai ampla productie de acest gen organizata pana in prezent in Romania!

 

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

The Latest

Copyright © 2011-2020 Crafted by Sharpfont Creative

To Top