Bucuresti, 07 februarie 2013 – Mai puţin de 300 de bilete rămân disponibile în acest moment la ultimul concert pe care belgienii de la Vaya con Dios îl susţin la Bucureşti, în cadrul turneului lor de adio – “Farewell Tour 2013”. Locurile din sectoarele B, C, D şi E ale Sălii Palatului (categoria a IIa, la preţul de 190 de lei) pentru showul din 15 martie sunt complet ocupate. Concertul este organizat de Events.
Dani Klein, care a împlinit 60 de ani pe 1 ianuarie 2013, şi-a publicat volumul autobiografic „Memoirs”. Aripile succesului au purtat-o până acum pe toate continentele; peste tot în lume, oamenii fredonează piesele Vaya con Dios. În spatele talentului şi muncii asidue stă o femeie extraordinar de ambiţioasă. Cu „Memoirs”, Dani Klein îşi spune povestea cu sinceritate. Notorietatea internaţională a venit însoţită, în egală măsură, de momente grele şi alegeri dificile, care au rezultat într-o viaţă dezordonată, agitată, atât la nivel profesional, cât şi personal. „Dani Klein este doar un personaj fictiv în care publicul tinde să-şi proiecteze propriile fantezii. Această carte este povestea adevărată a Daniellei Schoovaerts” (numele real al vedetei) spune Dani.
Pe 15 martie, accesul în sală va fi permis începând cu ora 19.00, iar spectacolul va începe la ora 20.00. Biletele rămase în vânzare sunt disponibile la preţurile de 120 lei, 150 lei sau 250 lei în funcţie de distanţa faţă de scenă. Biletele din categoriile de preţ de 190 lei şi 300 lei (VIP) sunt epuizate. Tichetele se pot cumpăra online pe www.eventim.ro, sau prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librăriile Humanitas, librariile Cărtureşti). Biletele pot fi achiziţionate şi în două rate lunare, doar prin CardAvantaj, la sediul Eventim din str. Polonă nr. 15.
Un eveniment recomandat de Magic FM şi susţinut de Prima TV. Parteneri media: Digi 24, The Money Channel, Şapte Seri, Adevărul, Caţavencii, Dilema Veche, OK!, BeWhere!, Sunete, Cocor Media Channel, The Light Cinema, BestMusic.ro, Iconcert.ro, InfoMusic.ro, Port.ro, Ziare.com, 220.ro. Parteneri: Comunicatedepresa.ro, Rol.ro, MediaImage, MediaIQ.
