Concerte Rock

JUL15 Rock’n Parc 2016 Brașov

Ei bine, Brașov, vară, parc, si…iarăși noi care vrem să tulburam liniștea parcului cu ceva rock 😉

O idee simplă care mi a venit (Eduard Ban) intr o zi de sfarsit de săptămână insorit prin primăvara anului 2015 in timpul unei plimbari prin parc împreună cu fiica mea, iar această idee simplă a sunat in capul meu cam așa „nu scoatem noi toată logistica din sală in parc si cântăm acolo?”, această idee avand de fapt originile prin copilaria mea, anii 80, când in țarcul din parcul central al orașului meu natal Turnu Măgurele, cânta fanfara.
Am schimbat un pic stilul, am trecut la rock, si am făcut împreună cu toți cei care ne aflam in sala de repetiții prima ediție de Rock’n Parc Fest Brașov 3-4 iulie 2015.
Această ediție fiind in cele din urmă una plină de peripeții, prima care ne a dat bătăi de cap fiind vremea, dupamiezele celor 2 zile de festival fiind insorite, seara când începeau concertele incepea un pic de vânt si ceva ploaie (când nu plouă la Brașov? Când ninge…). O a doua problemă care ne a dat bătăi de cap a fost generatorul de curent electric care nu avea capacitatea de a livra atâta putere pe cât îi ceream noi, fapt pentru care a trebuit să cântăm un pic mai in…liniște!
Rezultatul final al primei ediții, cu toate peripetiile noastre, au fost cei cca 600 de oameni in cele două zile de festival care s au bucurat de evenimentul nostru, cele 6 trupe brasovene care s au înfățișat in fața oamenilor, un eveniment simplu, o locatie superbă, o idee originală.

După această organizare de aer liber si alte câteva de club, toboșarul uneia dintre trupele care repetă in sala noastră, trupa mare așa cum îi zicem noi (mai există desigur trupa mică si mijlocie, dar voi aminti in randurile ce vor urma de ele), Răzvan Condrea, vine cu o idee, „de ce nu înființam împreună un ONG? Vom căpăta personalitate juridică și vom putea dezvolta ceea ce deja am construit”. Propus si făcut, in februarie 2016 avea să iasă hotărârea judecătorească a Judecatoriei Brașov care atesta nasterea Asociației „Prefix TM” – Atelierul de Muzică. ( https://www.facebook.com/asociatiaPREFIXTM/ )

Sub umbrela acestei asociații s au dezvoltat până acum trupe ca:
– Four Dimensions care este un tribute Ozzy Osbourne aceasta fiind trupa mică, de ce mica? Vlăduț tobe 13 ani, Cristi voce 15 ani, Elena bas 17 ani si Andrei chitară 17 ani.

A doua trupă formată in cadrul asociatiei este Around the World – tribute Red Hot Chili Peppers formată din Dragos voce 19 ani, Radu bas 20 ani, Alex chitară 20 ani si Dan tobe 20 ani, asadar…trupa mijlocie.

A treia trupă din cadrul asociației, trupa mare, Prefix Tm este un tribute adus legendarei Black Sabbath, care are in componentă la voce pe Bancila Daniel, membru fondator al asociatiei, 36 ani, Eduard Ban, chitarist, membru fondator al asociației, 36 ani, Răzvan Condrea, toboșar, membru fondator al asociației, 40 de ani si basistul trupei care nu face parte din asociație pt faprul ca este minor, însă, ca și ceilalți, are locul rezervat desigur, Alexandru Bogdan, 17 ani.

Așadar, 2016 ne a prins cu o asociație nou născută, 3 trupe in cadrul acesteia care sună foarte bine, aceste două puncte ducandu ne către gândul: trebuie să organizăm și a 2 a ediție de Rock’n Parc.

De ce acest „trebuie”? Este singura modalitate de a strânge in fața noastră cateva sute de oameni, este singura modalitate de a se face auzite trupe care nu se bucură de atentia televiziunilor, radiourilor sau a cluburilor mari, consacrate, fără această modalitate existând riscul ca intr un viitor nu foarte îndepărtat, aceste trupe compuse din oameni talentați să se năruie si odată cu naruirea trupelor, și o parte destul de însemnată din oamenii care au compus trupele să se descurajeze, să nu își mai dorească să facă muzică.
Acest eveniment oferă un loc in fața publicului oricarei trupe care doreste acest aspect fără costuri din partea trupei sau a organizatorilor, este un eveniment non profit. La această editie avem invitată trupa Unda din Brașov si New Proscenium din Targu Mures.

Programul celei de a 2 a ediții :

Vineri 15.07

19.00 – un duo format din Cristina-voce si Bogdan-chitara acustică
20.00 – Trupa Unda – o trupă brașoveană de compozitii .
https://www.facebook.com/trupaundabrasov/

Sâmbătă 16.07

19.00 – Around the World – Red Hot Chili Peppers Tribute Band, formată in cadrul Asociației Prefix TM-Atelierul de Muzică
https://www.facebook.com/AroundtheworldRO/
20.00 – New Proscenium – tribute Nightwish, ei vin din Targu Mureș
https://www.facebook.com/newproscenium/

Duminică 17.07

19.00 – Four Dimensions tribute Ozzy Osbourne
https://www.facebook.com/FourDimensionsRO/
20.00 -Prefix TM tribute Black Sabbath
– ambele trupe formate in cadrul Asociatiei Prefix TM-Atelierul de Muzică.
https://www.facebook.com/PREFIXTM/

Vă așteptăm cu drag in parcul central „Nicolae Titulescu” din Brașov începând de vineri 15 07 2016 ora 18 si până duminică 17 07 2016 orele 22 când ce va incheia si cea de a doua ediție.

Support act: PREZENȚĂ

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

The Latest

Copyright © 2011-2020 Crafted by Sharpfont Creative

To Top