Hellfest 2018 – cronica si galerii foto

Share

Tweet

Share

Share

Email

Comments

HELLFEST. În sfărşit am avut onoarea sa fiu prezentă la una din ediţiile festivalului, mai precis la cea de a 13-a, festival desfăşurat in perioada 22 – 24 iunie si considerat unul dintre cele mai mari din Europa. Acest festival are loc in oraşul Clisson (Franţa) la o distanţă de 35 km de Nantes si aproximativ 400 km de Paris.

După o lungă călătorie am ajuns in Clisson vineri dimineaţa, in prima zi de festival şi chiar din gară am fost plăcut surprinsă de priveliştea oferită de localnici, tot oraşul era imbrăcat ca de “sărbătoare”. Multe persoane, de la şoferi de taxi/autobuz sau angajaţi în diferite puncte de aprovizionare la oamenii locului erau cu tricouri hellfest, toate intersecţiile purtau reclame cu hellfest, magazinele aveau produse inscripţionate  hellfest. Eram într-adevăr la Hellfest!

O mică problemă am întămpinat la intrare. Pe listele de presă/foto numele meu a fost greşit tipărit şi normal că nu mai coincidea cu datele de pe actul de identitate. Am crezut că voi aştepta mult şi bine până să se rezolve acest incident (gândindu-mă că la noi poate nici nu s-ar fi rezolvat). Nu ştiu dacă a durat mai mult de 3 minute. Domnişoara mi-a verificat celelalte date şi mi-a urat, cu zâmbetul pe buze, bun venit la festival. Cu brăţara de intrare pe mâna, pe care am activat-o imediat si am depus bani pe ea (un fapt ce ar trebui luat în considerare şi de către organizatorii de festivaluri de la noi pentru a nu mai purta grija portofelului şi a banilor sau a jetoanelor) m-am deplasat spre zona de camping unde am gasit un loc bunicel si nu prea departe.

Day 1 – Titani ai muzicii, acorduri fine, puls accelerat de emoţii si mult rock

Primul contact cu cele doua mari scene pentru mine a fost un mare “wow”. Pe Main Stage 1 era deja prezent baterisul de la AC/DC, Chris Slade cu trupa nou formată Chris Slade Timeline şi am simţit cum un rock n’roll-ul plutea in aer. Dotat cu un plus de umor şi cu o experienţă de peste 50 de ani, Chris Slade ne-a trezit la viaţa cu melodia “Thunderstruck”.

Pe Main Stage 2 a urcat trupa Sons of Apollo, trupă americană, cu minunata lor simfonie psihotică. Au început show-ul cu frumoasa melodie “God of the Sun”, primul cântec de pe albumul lor de debut „Psychotic Symphony” si au încheiat cu melodia “Coming Here”, foarte potrivită pentru prima zi de festival.

Intr-o forma de zile mari Joan Jett & Blackheart a cântat pe Main Stage 1 la Hellfest. Încântătoarea Joan, ce a debutat in clubul rock de la o vârstă fragedă, a “vrăjit” mulţimea cu ochii si privirea pătrunzătoare. Chiar daca pentru o perioadă a lipsit de pe scenele rock, Joan a răspândit vocea ei fina asupra publicului, iar fanii au fredonat alături de ea versurile hit-ului “I love rock & roll”.

Concertul celor de la Europe mi-a lăsat de asemenea impresii bune. De la reuniunea trupei, performanţele sunt bune şi de altfel sunt intr-o forma muzicală de top. S-au atins note înalte şi chiar au avut o interacţiune cu publicul care, desigur, era nerăbdator să asculte melodia atat de indrăgita “The Final Countdown”, melodie cu care de altfel au încheiat concertul susţinut pe Main Stage 1.

Undeva in jurul orei 9 pm, pe Main Stage 1, a urcat trupa Hollywood Vampires, trupă mult aşteptată şi de mine întrucât nu am avut ocazia să îi ascult live. Veteranul Alice Cooper, autointitulat si “vampirul care nu moare niciodată” a fost intr-o formă de milioane de la începutul concertului si până în ultimul moment, declarând chiar că se simte mai bine ca oricând. Poate încă domina scena fiind la fel de excentric ca oricând şi a câştigat repede atenţia publicului cu melodiile “Rise the Dead”şi “I Got a Line on You” într-o interpretare aparte lui. Şi nu doar Alice Cooper a fost vedeta în acest show. Mult iubitul actor Johnny Depp, aplaudat îndelung si admirat, a avut un rol pe care l-a jucat cu o energie nedescrisă pe tot parcursul concertului, având un puternic impacta supra fanilor. Rând pe rând, Johnny Depp, Alice Cooper sau Joe Perry au interpretat piese celebre, cunoscute şi fredonate de multimea strânsă în faţa marii scene de la Hellfest. Am trăit cu emoţie fiecare interpretare, fiecare piesă cântată şi am fost desprinsă de lumea reală.

Satyricon, trupa norvegiană de black metal, pentru a 5-a oara (dacă îmi aduc bine aminte), a urcat pe scena mica denumita scena Temple. Probabil datorită influenţei rock, pentru că genul muzical nu este pur black metal, îi fac pe cei de la Satyricon diferiţi şi foarte creativi, dar şi iubiţi foarte mult de fani. “The Rite of Our Cross”, “Our Word it Rumbles Tonight”, “Mother North” si “ K.I.N.G” au fost unele dintre piesele cu care timp de o ora au încins atmosfera.

Cum altfel puteam încheia prima zi la Hellfest daca nu cu o piesa de teatru “Beloved Antichrist” cantata pe ritm metal simfonic… Pe scena Temple a fost prezentă una dintre trupele mele preferate, Therion. În ciuda faptului că totuşi era ora 1.00 am, nu puţini au fost cei care i-au ascultat live. O mare de mulţime care se întindea mult ăn afara cortului care adăpostea scena Temple, a înviat pe masură ce membrii trupei au urcat pe scena, prima piesa cântată fiind “Theme of Antichrist”. Linnea Vikstrorm pur şi simplu mă fascinează cu uşurinţa ei de a trece de la o voce suavă la una foarte joasă fără niciun pic de efort. Piese precum “The Blood of Kingu”, “An Arrow from the Sun” sau “Lemuria” au fost cântate în această seară. Datorită unor probleme tehnice, chitaristul şi fondatorul trupei, Christofer Johnsson a lipsit de pe scenă in timpul melodiei “Son of the Staves of Time” fapt care nu a făcut piesa mai slab instrumentată. Membrii trupei au fost la înalţimea aşteptărilor. Ultima melodie cântata a fost “To Mega Therion”. Pentru mine Therion înseamnă excelenţa. Este o trupă care emană numai bucurie.

GALERIE FOTO ZIUA I – Sons of Apollo, Converge, Joan Jett and the Balckhearts, Messhuga, Europe, Stone Sour, Satyricon, Therion

 

Day 2

…sub aripile întinse ale rock-ului, artiștii pot vorbi publicului fie în rime, fie cu ajutorul sunetelor înalte sau joase, rezultatul fiind o mărturie a ceea ce poate face de fapt muzica: unește oameni, fără frontiere

Nu foarte departe de camping, aproximativ 10 minute la pas, este un fast food unde am servit micul dejun și mult lipsita cafea. Tot in acea zonă este și un supermarket de unde mi-am putut cumpăra fructe proaspete, apa s.a. Am ajuns in zona de festival in jurul orei 4 pm (cam leneșă, știu) dar nu am pierdut concertul susținut de Jonathan Davis pe Main Stage 1. Trebuia să fiu prezentă pentru că anul 2018 înseamnă primul album solo al lui Jonathan. Ritmul amețitor prin care revoluționează muzica heavy metal a fost eliberat parcă prin instumentele formației atingând si sunete asiatice si/sau orientale. J.D. știe ce vrea atât pentru el, cât si pentru fanii lui, care aici, la Hellfest au fost in număr foarte mare, cateva mii prezenți intr-o zi de vară foarte călduroasă. Vocea sa puternică și distinctivă a fost remarcată cu prima melodie “Underneath My Skin”, dar fanii au fost aduși la viață din moleșeala căldurii cu piesa “Forsaken”. Prin mișcările și dansul neîntrerupt pe scenă, Jonathan trăiește cu adevărat fiecare vers din muzica lui. O simte, o expune si publicul imbrățișează aceasta noua viziune. Amintesc aici unele melodii prezentate precum “Final Days”, “Basic Needs” sau “What it is”. Piesa de sfârșit a fost “Happiness” iar J.D. a ținut să multumească fanilor.

Nici nu știu cum să descriu mai bine sentimentul pe care l-am avut in timpul concertului Arkona. Imi place prezentarea elementelor muzicale folk din diferite regiuni, a tradițiilor si a mitului. Rușii au radiat cu o energie deosebită pe durata concertului deschis cu melodia renumită “Mantra”. Intrumentele autentice au răsunat pe scena Temple in ritmul lor păgân specific pe melodii precum “Shtorm”, “Goi, Rude, Goi” sau “Zacliatie”. Piesele “Stenka Na Stenku” si “Yarilo” precum și reacția fanilor au dovedit faptul că scena mică este prea mică pentru ce a devenit trupa Arkona. Poate pe viitor îi vom vedea pe una dintre cele două scene Main Stage. Nici nu îmi pot imagina ce horă s-ar încinge…. Bravo si felicitări trupei care nu slăbește nici pentru o clipă atmosfera creată!

Body Count au intrat pe Main Stage 2 in aplauzele mulțimii. Muzica americanilor este descrisă ca fiind crossover thrash, hardcore punk, speed metal și thrash metal. Show-ul a fost deschis cu piesa “Raining Blood/Postmortem” (Slayer). Ice-T a arătat ca nu a pierdut nimic din timbrul vocal o dată cu trecerea anilor si ritmul accelerat prin melodia “Bowels Of The Devil”. Fanii au izbucnit intr-o violență, in sensul bun, pe tot parcursul concertului. Ice-T nu a ratat ocazia de a-l pune iar la zid pe președintele Americii, Donald Trump. Versurile cu o puternica amprenta asupra publicului sunt bazate mai mult pe viața reala, de zi cu zi, a diferitelor grupări stradale, sfidând autoritățile. Intr-o pauză, Uncle Ice-T a încurajat un puști să apeleze la cu încredere la el dacă va avea ceva probleme cu oamenii legii. “There Goes The Neighborhood” a fost una dintre piesele de vârf prin care trupa a arătat că dau bine la public. Intr-o mare de aplauze, Ice a invitat-o pe scena, pentru a-i fi alături, pe fiica lui in vârstă de 2 ani. Piesa mult controversată “Cop Killer” a încheiat concertul de la Hellfest.

Pe Main Stage 2, la ora 10.25 pm au urcat cei de la Limp Bizkit, o altă trupă americană rap rock. Chiar dacă nu au mai scos nici un album în ultima perioadă, fanii s-au bucurat nespus la apariția cântărețului / rapper-ului Fred Durst. Au deschis concertul cu melodia de top “Hot Dog” urmată de “Rollin’”. Deja obișnuiți cu apariția pe scena a lui Fred Durst, cu pantaloni de pijamale purtând trandafiri roz pe ei, acesta a sărit si dansat timp de o ora fără întrerupere. Toată scena i-a aparținut. Un rol important l-a jucat si chitaristul Wez Borland, cu a lui jumătate de față vopsită in negru. Borland a coborât in mijlocul mulțimii, jucându-se parcă. Se ascundea printre fani, de ochii lui Durst, ba apărea, ba dispărea iar și chiar a cântat la chitara lui de acolo. A fost purtat pe brațe de către public și urcat înapoi pe scenă. Interacțiunea dintre artist și fani este cea mai de apreciat. Nu mulți sunt cei care se desprind de versurile memorate pentru a crea si un show. Limp Bizkit a fost la inălțime in aceasta seară. Hellfest a sărit pe melodiile lor, iar concertul l-au încheiat cu piesa “Take a Look Around”.

După o lipsă de 6 ani de pe scenă, Dimmu Borgir au susținut un concert in Canada. Hellfest s-a bucurat de o a doua apariție a lor, pe scena Temple. Concertul a fost deschis la ora 1.00 am cu piesa “The Unveiling”. Fermecați de genul muzical pe care îl adoptă trupa, black metal și inspirat de compozitori clasici, fanii Dimmu Borgir nu s-au lăsat cuprinși de oboseală. Din setlist au facut parte melodii precum “Gateways”, “Dimmu Borgir” sau “Mourning Palace”. Admosfera a fost incărcată cu energie, cu ritm și cu o buna prestație din partea trupei. O revenire in forță!

GALERIE FOTO ZIUA a II-a – Akercocke, Jonathan Davis, Arkona, Body Count, Deftones, Limp Bizkit, Dimmu Borgir

Day 3 ­– ultima zi de festival

În ultima zi de festival, mă așteptam ca fanii prezenți la Hellfest să fie mai inactivi, mai epuizați și mai sleiți de puteri. Nu că eu așa m-aș fi simțit, dar nici nu am fost prezentă în fiecare zi de la ora 10.30 am, ora la care urcă pe scenă prima formație din ziua respectivă. Dar să vedem…

Mi-am început ziua cu trupa Primal Fear. Dacă eşti fan power metal atunci nu vei fi niciodată dezamăgit de vocalistul Ralf Scheepers, și basistul / vocalistul Mat Sinner. Amândoi din Germania cu o frumoasă istorie a muzicii, cu melodii puternic exprimate, cu ritm accelerat care încă îți taie răsuflarea. După apariția membrilor pe Main Stage 1, trupa Primal Fear au zdrobit atmosfera cu “Final Embrace”. De aici ne-am manifestat iubirea pentru muzica metal cu melodia “In Metal We Trust”. Timp de aproximativ o oră, trupa a transmis energia sa puternică către public determinându-l să fredoneze versurile melodiilor cântate, să aplaude și să se miște pe ritmul lor. Prezența fanilor a fost destul de mare, câteva mii care s-au bucurat de piese ca “Nuclear Fire”, “Angels of Mercy” și la final renumita piesă “Metal is Forever”.

Concertul celor de la In This Moment nu m-a impresionat foarte tare, poate doar numeroasele costume schimbate de către cântăreața Maria Brink. Trebuie să recunosc că vocea ei este incredibilă și puternică. Au fost interpretate melodiile “Blood”, “River of Fire”, “Adrenalize”, “Roots”, “Big Bad Wolf” și “Whore”, exact în această ordine.

Jon Schaffer şi a lui trupa Iced Earth au fost prezenți pe Main Stage 1. Era și normal să ocupe una dintre cele două scene mari. Deschiderea a fost făcută cu piesa “Great Heathen Army”, urmată de “Burning Times”. Pe toată durata concertului, mulțimea s-a alimentat din energia emanată de trupă și ba era într-un mare și puternic circle pit, ba sărea, aplauda si cânta cât puteau ei de tare. Și mie mi-au plăcut foarte mult, Iced Earth fiind una dintre formațiile mele preferate. Heavy metal-ul și-a găsit un loc de vârf aici prin aceasta trupă. Sonorizarea a fost bună, vocea puternică și nu s-a văzut semn de plictiseală sau nerăbdare la fani, ci doar o izbucnire la viață, la ceea ce simțim și la ceea ce ne place. “Dystopia”, “Angels Holocaust”, “The Hunter” şi “Watching Over Me” au răsunat, în forță și cu succes, la Hellfest 2018.

Veteranii vikingi suedezi Manegarm au fost intens aplaudați la Hellfest. Fanii s-au delectat cu un show de zile mari unde a răsunat vioara și flautul și au fost martorii unor evenimente din nord, a epicelor balade folk şi black metal-ului, cântate pe scena Temple. Din setlist au făcut parte piese precum “Blodorn”, “Hordes of Hell”, “ I Evig Tid”, “ Odin Owns Ye All”, sau “Hemfard”. Bateristul Jacob Hallegren nu a slăbit ritmul alert nici pentru o secundă pe tot parcursul concertului. L-am admirat pentru felul în care se manifesta și cum era cuprins de emoții, cum trăia acel moment, făcea parte din aventură. “Hear the song of Valkyries / Hear tomorrow call / Odin owns ye all”.

Cu trupa finlandeză Ensiferum am fost teleportată pe câmpul de luptă, încurajată să nu mă las învinsă. De admirat câți fani au fost prezenți. În cort nu aveai loc să faci un pas în condițiile în care pe Main Stage 1 se auzea “The Trooper” (Iron Maiden) iar Ensiferum s-a bucurat de un succes fantastic. Se transmitea energia fanilor către scenă şi invers. Era un schimb de bucurii, de nebunie. Și de această dată pot spune că scena Temple este prea mică pentru o trupă de măsura celor de la Ensiferum. Au fost prezente piese de pe albumul Two Paths, One Man Army sau Ensiferum.  Am avut parte de melodii fermecătoare, bas rapid și furios, voci puternice, fundaluri muzicale excelente, părți acustice, și multă influență folk nordică.

Marilyn Manson și trupa lui cu același nume a fost prezent pe Main Stage 2 la miezul nopții. Cântărețul mult controversat a căror versuri sunt considerate de unii o influență negativă asupra adolescenților a avut o prestație specifică lui, a fost foarte agitat pe scenă, în continuă mișcare, deci s-a recuperat total după accidentul suferit în timpul unui show la New York. Melodiile au avut o sonorizare foarte bună, de altfel şi vocea lui Manson a fost conform așteptărilor, cu o trecere fantastică de la un ton puternic şi rapid la țipete. Îmi place M.M. doar să îl ascult nu și cum se desfășoară pe scenă. Este mult prea cinic și dezgustător pentru gustul meu (cer scuze fanilor). Pare a fi un adevărat tiran în interacțiunea lui cu membrii trupei, mai mult ca un dictator. Au fost pauze destul de mari între melodii având în vedere că tot concertul a durat doar o oră. Nu au lipsit desele scuipături şi aruncat de mucozități pe scenă. Spre deliciul bărbaților, nu a lipsit nici bustul gol. Pe la mijlocul show-lui, Manson a invitat 3 domnișoare, ai căror sâni au fost etalaţi în toată slendoarea lor și au fost prezente pe scenă până la sfârșit.

În ultima zi de festival, la ultima prestatie pe Main Stage 1, fanii muzicii rock s-au bucurat la Hellfest de prezența trupei Nightwish. Finlandezii au radiat în timpul show-lui și încă o dată au demonstrat că sunt într-un continuu progres. Muzica lor de metal simfonic a răsunat în toiul nopții pentru cele peste 100.000 de persoane. Aceasta este cuprinsă de ritmuri distorsionate, orchestrate, o simfonie gotică fermecătoare. Floor a demonstrat deja că este o vocalistă excepţională cu o voce ce poate susține de la cele mai joase note până la cele mai înalte, interpretând în deschidere piesa “End of all Hope”.  Membrii trupei au avut parte de aplauzele necontenite și puternice din partea fanilor. Nu au lipsit din repertoriu piesele mele favorite “Wish I Had an Angel”, “ Come Cover Me”, “Nemo”, sau “Slaying the Dreamer”. Furnicăturile pe piele și-au făcut apariția o dată cu piesa “Ghost Love Score”, ultima cântată. A fost un show spectaculos, cu multe zâmbete din partea membrilor și cu încântare din partea fanilor. O frumoasă închidere a festivalului Hellfest.

GALERIE FOTO ZIUA a III-a – Primal Fear, Shinedown, In this Moment, Iced Earth, Manegarm, Megadeth, Ensiferum, Nightwish

Pot spune că a fost cel mai civilizat festival la care am luat parte. Organizatorii sunt foarte primitori, nu sunt axați pe venituri fantastice și am ajuns la această concluzie doar prin faptul că ai voie să îți aduci în zona de festival fructe sau ceva de ronțăit. Am văzut persoane, poate localnici, care au avut mâncare în recipiente mici din plastic. Nu am văzut ceva ieșit din comun cum ar fi agresivitate, furt, bătăi sau persoane puternic afectate de alcool. Hellfest nu s-a limitat doar la cele 6 scene. Foarte ușor ai acces la o zonă cu restaurante, salon de tatuaj, standuri cu diverse obiecte vestimentare, Metal Corner, zona VIP. Gazdă a peste 150.000 de iubitori ai muzicii în cele 3 zile, Hellfest este un univers aparte și cu o atracție uimitoare. Slayer, Manowar, Carcass și Mass Hysteria sunt confirmări pentru următorul festival. Well, Hellfest, see you in 2019!

 

by Alina F.
Photo: Carlos Funes