Concerte Rock

Concert THE STONE (Ser) / INFEST (Ser) / APA SIMBETII (Ro) / SPINECRUSHER (Ro)

Pentru concertul de la Bucuresti, din clubul Fabrica, primele 50 de bilete vor costa 15 lei, urmatoarele urmand sa coste 20 lei. Biletele se pot achizitiona direct in seara concertelor, la intrarea in club. Membrii Romanian Thrash Metal Club beneficiaza de reducere de 50% din pretul biletului.

THE STONE este una dintre cele mai atractive titulaturi ale scenei underground black metal din Serbia, cu o activitate de peste cincisprezece ani, timp in care au lansat cinci albume, mai multe EPuri si compilatii, respctiv un DVD intitulat sugestiv “Live Curse from the East”. Trupa a debutat sub numele Stone to Flesh, sub care au lansat caseta demo de debut “Serbian Woods”, indelung aclamata de presa si fanii black metal si care a fost lansata ulterior atat sub forma unor materiale pe vinil, cat si ca parte a mai multor compilatii care prezinta activitatea trupei de la inceputuri si pana in prezent. Initial semnatari ai unui contract cu celebrul label german Solstitium Records, ulterior trecand in tabara Folter Records din Berlin si fiind reprezentati in Statele Unite de labelul profilat pe lansarea de produse pe vinil, Diabolist Services Cult din Washington, The Stone este una dintre cele mai active trupe balcanice in materie de concerte, ei sustinand pana in prezent sute de concerte peste tot in Europa, alaturi de trupe importante ca Negura Bunget, Inquisition sau Corpus Christi, de asemenea fiind prezenti de-a lungul timpului in cadrul mai multor festivaluri renumite din vestul Europei. The Stone au concertat pentru prima data in Romania in anul 2003, la Timisoara, alaturi de norvegienii de la Ancient. De asemenea, cei patru membri ai trupei activeaza in paralel in cealalta trupa legendara a scenei din Serbia, May Result, cu care au concertat acum zece ani in cadrul Deva Rock Camp 2001, ulterior lansand in Romania, prin intermediul Bestial Records unul dintre vechile lor albume. Stilul trupei The Stone, raw black metal, crud si rapid, impletind anti-crestinismul declarat al trupei cu mituri slave din perioada pre-crestina, alaturi de imaginea diabolica a sarbilor, le-a adus comparatia frecventa cu Immortal. The Stone vor putea fi urmariti la lucru, in cadrul unor recitaluri de aproximativ 60 de minute, ca headliner al celor trei concerte de la sfarsitul lunii februarie 2012. www.thestonehorde.com /www.myspace.com/thestonehorde

http://www.youtube.com/watch?v=sJ1ge0mEXfc&feature=related

INFEST din Belgrad activeaza de asemenea de peste zece ani pe scena underground locala din Serbia, timp in care au lansat doua materiale demo, trei albume de studio si un EP. Ultimul album “Everlasting Genocide”, produs in Hellsound Studio din Cehia, sub bagheta lui Honza Kapak de la Avenger si avandu-l ca invitat pe Thebon de la Keep of Kalessin, este o dovada certa a faptului ca Infest este una dintre cele mai atractive trupe extreme din Serbia, albumul fiind un produs credibil, amplu si puternic, destinat atat consumatorilor de thrash metal clasic, cat si celor din zona death metal, o combinatie infernala de death metal sangeros si thrash metal old school in viteza, cu un grunting gutural si feroce, totul impins spre limita brutalitatii extreme, cu texte intunecate si violente. Desi au concertat sporadic peste tot in Europa in cadrul mai multor turnee si festivaluri de profil, Infest n-a ajuns niciodata pana acum pe scenele din Romania, astfel ca cele trei concerte din luna februarie 2012, alaturi de conationalii The Stone, constituie o premiera care cu siguranta va produce valuri de entuziasm printre fanii genului. www.myspace.com/infestserbia

http://www.youtube.com/watch?v=JqO_Ob8LqAY

In deschiderea concertului vor evolua APA SIMBETII (black / death metal) si SPINECRUSHER (old school death thrash metal), ambele din Bucuresti.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

The Latest

Copyright © 2011-2020 Crafted by Sharpfont Creative

To Top