Concerte Folk

Concert Luna Patrata, Clubul Taranului, Bucuresti

Concertul de pe 20 octombrie din București va avea loc la Clubul Țăranului și îi va aduce pe scenă, alături de Alina Manole, pe Raul Kusak (pian), Dan Nicolau (trompetă) și Claudiu Purcărin (tobe).

Bilete prin IaBilet.ro sau la club în seara concertului. Rezervările de locuri sunt necesare după achiziționarea biletelor. Prețul unui bilet: 35 lei.
Link bilete: http://www.iabilet.ro/site/event/26531/
Concertul va începe la ora 21:00.

Alina Manole este o excepție în sine de la rețeta muzicală a artiștilor de-acum. Nu cântă despre dragostea perfectă, concertele din spatele ușilor închise sunt povestite apoi, din om în om, ca un secret magic, se plimbă în voie prin viețile celor care o ascultă și vindecă pe cât poate urmele iubirilor reale închizând în cutii amintiri cu amanți și relații interzise.

Cu o muzică de poveste, reușind să transforme orice loc de concert într-o sală magică, cu subiecte tabu pe care le abordează mai ales cu ironie și umor, Alina Manole este de departe o prezență originală pentru muzica scrisă și cântată în limba română. Dincolo de liniile melodice, inteligența versurilor o plasează în rândul compozitorilor foarte buni, cu un stil ce oscilează grațios între emisferele feminin și masculin ale iubirii. Aspecte ușor de observat atât în aparițiile live cât și în cele 4 materiale discografice apărute din 2009 și până în prezent: „Luna Pătrată”, „Cu drag”, „Dragoste în 3”, „Fericirea de Luni”.

Însoțită întotdeauna de muzicieni extraordinari din zona de jazz, artista și-a creat un stil original, care o face greu de încadrat într-un gen anume. Inițial și-a definit singură stilul, pentru ușurința etichetării de către presă, ca fiind “folk-jazz”. Mai nou, muzica sa și construcțiile sale de spectacol sunt numite de către spectatori sau critici “stilul Alina Manole”.
Va fi un concert Altfel? Cu siguranță, pentru că Alina nu reproduce concerte ci le reinventează, le rescrie, cu fiecare apariție publică.

Mai multe informații despre Alina Manole pot fi aflate accesând următoarele link-uri:
www.alinamanole.ro
http://facebook.com/AlinaManoleOficial

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

The Latest

Copyright © 2011-2016 Crafted by Sharpfont Creative

To Top