Reportaje/Cronici

Bucureștenii s-au bucurat de experiența unui nou concert live Travka

Joi 17 octombrie în sala Berlin din club Control a avut loc primul concert din noul turneu național al trupei Travka. Bucureștenii au fost primii care s-au bucurat de o seară plină de energie, poezie și îndemnuri.

Așa cum ne-a promis trupa Travka ne-a oferit o lecție de rock în limba română și a reușit „să provoace ființa fără de care nu este posibilă nicio revoluție” a întregii săli.

Clubul și-a deschis ușile începând cu ora 21:00. Nu au trecut prea multe minute și sala a început să se aglomereze. Printre stropi de ploaie fanii trupei așteptau cu nerăbdare să intre, formând o coadă imensă la intrare.

Cu puțin peste ora 22:00 rumoarea sălii  a fost potolită de apariția membrilor trupei. „Bună seara București!”. Și „Soarele răsare” a început să răsune în sala Berlin. Playlistul trupei a conținut 17 compoziții bine alese, număr care a coincis cu data concertului. Publicul a avut ocazia să asculte melodii precum:„ Urban violent”, „Iubire”,  „Fetele-n lună”, „Călătoare”, „Vremea okeadelor”, „Okean”.  O selecție din toate cele trei albume și o piesă nouă numită „Distanțe”.

travka-2Foto: Ouroborus Studio photography & Control Club

 

Mulțimea răsuna cu putere la fiecare vers. Uneori îți crea senzația că încearcă să acopere vocea solistului.

Seara s-a lăsat cu un dublu biss. La prima revenire pe scenă membri trupei s-au îmbrăcat cu tricouri galbene ce conțineau mesaje de implicare socială. Unul din fanii prezenți în sală s-a bucurat de un asemenea tricou, George Gâdei  arucând unul și în sală.

„Ochiul cere lumină” și  îndemnuri precum „Aveți grijă de voi! Fiți buni cu voi!” au conturat sfârșitul primului concert al turneului.  Chiar și după 10 minute de la plecarea de pe scenă, cu acelaș entuziasm, parcă mai plin de energie, publicul exclama numele trupei pentru un al treilea bis.

Cele aproape două ore au trecut parcă printr-o răsuflare.

TRAVKA a luat naștere în Focșani 2002 și a scos până acum trei albume pe piaţa muzicală din România „Corabia Nebunilor (2005), „Vreau să simt Praga” (2007) și OKEAN (2012) editat  în doar 5 exemplare. Prin cele 5 exemplare editate trupa a dorit să își încurajeze fanii să comunice între ei, să se cunoască și să transmită albumul din mână în mână.  Trupa are în companență cinci membri:  George Gâdei – voce, Alexeu Țurcan – chitară și keyboard, Misha Gâlcă –  chitară, Sorin Erhan – chitară bass și Cristian Chirodea –  tobe.

Cu puțină răbdare vom afla în curând mai multe detalii despre turneu.

 

de Emilia Gheorghe

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

The Latest

Copyright © 2011-2016 Crafted by Sharpfont Creative

To Top